Cine suntem ? De unde am apărut? Ce facem/ cu ce ne ocupăm? Care este viziunea noastră, misiunea și ce scop avem? Sunt probabil câteva din întrebările pe care mulți dintre voi vi le puneți ;iar ca să scăpați de nelămuriri sau practic să ne cunoaștem mai bine haideți să facem cunoștință. O să vă răspundem la fiecare întrebare, iar prima este:
Cine suntem? Suntem un proiect extern ASPR (Asociația Studenților Psihologi din România) ce are ca scop principal reprezentarea studenţilor de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei, promovarea şi susținerea intereselor academice, profesionale, culturale şi sociale ale acestora , asociație care este membră cu drepturi depline în trei structuri la nivel național: C.O.S(Consorţiul Organizaţiilor Studenţeşti din Cluj-Napoca), Cognosis (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei), ANOSR (Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România), respeciv două la nivel european: EFPSA (European Federation of Psychology Students’ Associations) şi ESU (European Student Union). ASPR are astfel deschidere spre o largă şi variată paletă de studenţi şi actori din mediul academic.
De unde am apărut? Suntem o continuare a fostului proiect Teddy Bear in Hospital, proiect care a aparținut Organizației Studenților Mediciniști din Cluj Napoca. Ce facem/cu ce ne ocupăm? În forma lui actuală proiectul presupunea vizite săptămânale pe secțiile Spitalului de Pediatrie II din Cluj Napoca, precum și activități specifice cum ar fi: Free Hugs sau campanii de strângere de fonduri.
Care este viziunea noastră, misiunea și ce scop avem? Viziunea proiectului Fabrica de zâmbete este implicarea studenților la nivel național în activitățile proiectului, precum și schimbarea percepției tuturor copiilor asupra mediului spitalicesc. Ca misiune, proiectul are îmbunătațirea stării de bine a copiilor cu diferite afecțiuni și a aparținătorilor și schimbarea percepției acestora asupra mediului spitalicesc pediatric din Cluj Napoca. Scopul nostru este facilitarea unui mediu suportiv și optim pentru dezvoltarea motorie, cognitivă și emoțională a copilului aflat în mediul spitalicesc și încurajarea interacțiunii acestuia cu ceilalți copii, cu aparținătorii și cu cadrele medicale .
Acum că ne-am prezentat în amănunt, vrem să vă spunem că Teddy Bear in Hospital a făcut parte din Teddy Bear Hospital, proiect care presupunea vizite la grădinițe și conștientizarea copiilor despre importanța igienei, precum și dobândirea unor cunoștințe generale despre corpul uman. Deoarece voluntarii Teddy Bear Hospital au conștientizat nevoia unui mediu mai plăcut și în spitalele de pediatrie, precum și importanța înțelegerii de către copii a beneficiilor aduse de tratament s-a hotărât extinderea proiectului inițial. Proiectul avea o mascotă, un urs gigant, care era menit să-i ajute pe voluntari în interacțiunea cu copii. Pe parcursul proiectului s-au realizat două Campanii Free Hugs în Parcul Central Cluj Napoca, care s-au desfășurat pe două direcții: prima a constat în interacțiunea copiilor prin jocuri, facepainting și colorat cu voluntarii Teddy Bear in Hospital, iar cea de-a doua a constat în îmbrățișări libere, oferite tuturor. O altă activitate desfășurată în cadrul proiectului a fost Botezul Ursului, care a prespusus organizarea unei petreceri caritabile cu jocuri și concursuri, în urma căreia s-au strâns fonduri.
Acum că ne cunoști și trecutul, asteptăm cu drag și zâmbetul pe buze să te întâlnim și pe tine la campaniile noastre cum ar fi: free hugs-ul sau petrecerile caritabile …
Vino cu noi să împărţim zâmbete tuturor copiilor!!!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu